S-a sfarsit...
De ce tot ce a fost intre doua inimi legate pe veci se poate pierde intr-un timp atat de scurt?
De ce un lucru divin e creat pentru a aduce fericire si dragoste, dar care in final te strapunge...
De ce tot ce e mai de pret nu dureaza o vesnicie?
De ce plangem cand suntem mici?...pentru ca ne lovim sau nu primim jucaria pe care o dorim
De ce plangem cand ascultam o melodie?...pentru ca ne strarneste amintiri placute sau dureroase
De ce plangem cand am iubit si iubim?
De ce plangem cand pierdem pe cineva drag?...pentru ca ramanem singuri si neintelesi
De ce nu pot inlocui lacrimile cu un zambet?...pentru ca e prea tarziu pentru a zambi
Uneori...mai pierzi,dar macar esti impacat ca ai luptat sa recapeti ce ai pierdut. De multe ori insa nu mai ai de ce sa lupti pentru ca esti ignorat,urat...
Mi-e prea greu sa spun ce simt acum ! E prea multa durere
"Te-am iubit...in adevaratul sens al cuvantului. Ai grija de tine si mai ales de inima ta."
Semnat-Pitic-
Un copil singur si speriat…ratacit in propria lume.
Lume distrusa de el si armata sa -asa zisii camarazi-
Copil spulberat de durerea care a luat locul dragostei care domina candva in sufletul acela mereu confuz.
Lacrimile au inlocuit zambetul
Zambetul…de tipatul de ajutor
Ochii aceia mari candva privind cerul senin si ratacind in fiecare noapte printre stele pentru a le afla povestea, si-au pierdut stralucirea inecati in lacrimi
De ce oare stralucesc asa de tare?
De ce fluturii traiesc doar o zi?
De ce doar dupa ploaie apare curcubeul?
De ce radem?
De ce orice inceput…are un final?
De ce suntem creati sa impartasim iubire dar in acelasi timp sa ranim?
Intrebari fara raspuns…doar regret si confuzie.
Un copil ratacit in propriul castel de nisip.
cum vantul risipeste nisipul
cum ploaia incanta pamantul
cum un sarut alinta durerea
cum un gest starneste placerea
cum desertului ii lipseste ploaia
cum mamelor le lipseste puiul
…atat de mult imi vei lipsii.
“Copilul” spuse printre lacrimi…dar nu-l mai putea auzii nimeni.
Orbita de minciuna…de nepasarea altora.
O ignoranta care mistuie fiecare organ,fiecare parte a corpului, distrugand pe zi ce trece fiecare farama de existenta.
Cazi intr-un somn adanc unde deti controlul asupra subconstientului tau…pentru o vreme. Apoi esti confuz. Fara idei despre tine,despre ceea ce ai fost.Nu auzi decat reprosuri….JALNIC
-Un drog-
Atat de multe lucruri de spus…dar totodata putin timp acordat acestora.
-Un zambet-
Prea multe sentimente si prea putine cuvinte
-O imbratisare-
Uneori ti-e teama ca nu o vei mai primi
-O zi de vara-
Un sarut dulce…un sarut care de data asta nu va ma anunta altele
-O clipire-
Orice inceput are un sfarsit….un sfarsit renascut sau ingropat pe veci.
-O lacrima-
….Urmata de multe altele, varsate fara rost
-Un cosmar-
Alte dorinte si sperante risipite precum nisipul unei plaje in timpul unei furtuni pe mare
-Un adio-
Lucruri nespuse, trairi neimpartasite la timp…Un actor fara rol.
Inconstienta, naivitate…suspin
Comit greseli ale caror urmari numai eu le simt…si spun “comit” pentru ca singura diferenta dintre mine si un criminal este acea ca eu sunt in libertate. O libertate care incepe sa se stramtoreze pe zi ce trece si incepe sa-mi incatuseze mainile.
Zbier…ma tem…plang…suspin…déjà zambetul, fericirea si inocenta imi sunt straine -maturizare fortata-
Ofer si mi se ofera…dar nu ma simt in stare sa apreciez si mi-e teama ca daca voi accepta, la un moment dat voi da cu piciorul. Mi se intinde o mana de fiecare data cand sunt la pamant…mi se ofera un umar si ma intampina un zambet si ma alinta un sarut de fiecare data cand vars o lacrima.
Dar…pentru ca intotdeauna exista si va exsita un “DAR”, ceva imi creeaza iluzia ca nimic nu este real…ca sunt mintita si captiva intr-o falsa iluzie…ca mi-e teama sa nu pic din nou in capcana impinsa de catre Trecut. Mi-e teama ca daca nu voi avea incredere nu voi mai vedea acel “mare albastru” deasupra mea de fiecare data cand ridic ochii spre cer.
“You really need me? “
Probabil nu o sa iti vina sa crezi…dar am nevoie de tine. Am nevoie de tine precum orice fiinta de oxigen.Am nevoie de tine precum plantele de lumina. Am nevoie de tine precum dependentul de Heroina . Sunt cuvinte pe care nu-mi inchipuiam ca le voi mai spune. Ma crezi sau nu…asta e realitatea, desi eu insumi ma pierd in ceea ce spun si simt.
Cu lacrimi in ochi astern pe hartie vorbele pe care nu le pot spune cu voce tare…de teama unei respingeri. In aceste clipe, acel colt de hartie rupt din caietul de mate si pixul rosu ratacit printr-un colt al sertarului, preiau darul vorbirii mele.
Uneori cred ca totul de intampla mult prea rapid pentru mine…iar uneori cred ca nu vei mai fi acolo sa fi gata oricand sa ma prinzi de mana…- P.S. “ I’m sorry…” -
I’m smiling again…
Da, pot spune acest lucru pentru ca simt acest lucru cu adevarat.
Simt din nou acele batai accelerate ale inimii care incearca sa evadeze din strantoarea pieptului.
Un lucru m-a facut sa ma schimb…M-a facut sa realizez ca aceasta e sansa mea de a zambi cum eram candva obisnuita sa zambesc. Acea straduta ingusta, intunecata unde gandurile imi erau tulburate de fantome ale trecutului parea a fi nesfarsita.
O luminita la capatul acelui tunel intunecat si sumbru ma indemna sa ma indrept spre ea…dar imi era teama…imi era teama sa nu gresesc din nou.
Am urmat-o, am deschis o alta usa a destinului….
Si pot spune ca ma bucur… pot spune ca intr-adevar am invatat nu un lucru…ci mai multe.
Am invatat sa accept lucrurile chiar daca nu-s perfecte -nimic nu e perfect-
Am invatat sa ofer o sansa si sa iert pentru ca asta simt
Am invatat sa las frau sentimentelor si sa-mi eliberez sufletul de “copil tembel” care refuza sa creasca odata cu varsta.
Am invatat ca orice usa merita deschisa si merita strabatut acel drum oferit de ea.
Am invatat ca, undeva, candva, acel lucru al meu, este pus deoparte si ca am dreptul la el.
Am invatat sa privesc din nou bolta cerului , noaptea. Sa privesc in intunericul noptii desi el deschide un nou rasarit, un nou orizont….am invatat sa privesc stelele si sa ma gandesc ca , acolo sus, una este a mea si….una este a lui….si ca ambele stralucesc alaturi de miliarde de stele.
Am invatat sa ascult din nou acele batai de inima de fiecare data cand sunt prinsa la piept si tinuta prizioniera prêt de cateva secunde, minute…imi lipseau….imi lipsea acea suflare calda pe care o simt la fiecare pas….la fiecare sarut….imi era dor sa zic ”da, sunt bine”.
Un apus care pare a fi un nou rasarit…o lacrima care pare a fi una de fericire…o adiere de vant primavaratic…o floare…un zambet.
>>Cutia Pandorei a fost inchisa<<
